Jurnal de tura – 21-22 aprilie 2012/Muntii Bucegi

“Daca ai un dor ce te framanta
Nu cata ca-i drum obositor
Hai, prietene, cu noi pe stanca
Pe cararile Bucegilor…”

Dupa cum planificasem cu ceva timp in urma, in week-end-ul 21-22 aprilie, cativa dintre membrii clubului de turism montan Revo Alpin, am plecat pe traseul Sinaia – Stana Regala – Piciorul Pietrei Arse – Piatra Arsa – Padina – Pestera Ialomita – Babele – Cantonul Jepi – Jepii Mari – Busteni. Da, stiu, pare lung, si chiar asa a si fost, dar am primit ajutor de la vreme, care nu ne-a lasat sa ne plangem nici de ploaie, nici de zapada, nici de prea multa ceata, frig sau alte fenomene nedorite. A fost o tura de dificultate medie, care ne-a pus pe fiecare la incercare, in care scopul principal a fost acela de a ne defini ca si grup. Am avut ocazia sa ne testam si rabdarea, si abilitatile de montaniarzi, instinctul de conservare dar si respectul pentru grup, si, poate cel mai important, sa aratam domnului Munte cat de mult il pretuim!

Ziua 1 – sambata, 21 aprilie 2012

Hotarasem sa ne adunam pe peronul Garii de Vest din Ploiesti, la ora 07.30, pentru a avea timp sa “facem prezenta”, sa cumparam bilete si sa asteptam cuminti, in gasca, personalul/regio 3001 de la 07:56, care, de-a lungul existentei sale a vazut atatia muntomani, de toate varstele, cu tot soiul de echipamente si care mai de care cu ale sale vise inaltatoare de cucerire. Dar nu vazuse muntomanii de la Revo Alpin, in toata splendoarea lor, asa ca, am facut eu prezentarile: Horia, Andrei, Claudiu, Calin, Stefan, Adrian, Daniel si fratele sau, Adi, Dan, Vali, Teodora, Corina, Irina, Maria, Andrada, Daniela si, subsemnata (Mihaela). In tren, timpul a trecut repede: mai o revizuire a echipamentului, mai o glumita, mai o gura de cafea … La 09.15 eram deja in Sinaia si, regrupandu-ne, am pornit-o agale catre Poiana Stanii/Stana Regala, spre drumul care duce catre Cota 1400, marcat cu banda albastra. Dupa ce am parcurs circa un kilometru se observa indicatorul la dreapta catre Stana Regala.

Situata la o altitudine de 1270 de metri, Stana Regala ne-a intampinat cu o pajiste de branduse cum nu mai vazusem niciodata pana atunci. O zona superba, incarcata de istorie, cu un peisaj unic in Bucegi. Am continuat drumul catre Piciorul Pietrei Arse, mergand ordonat, in monom, admirand in continuare brandusele, ghioceii si viorelele care ne salutau la tot pasul. Un pic mai sus, am observat ca Daniela nu era intr-o forma fizica tocmai buna si a decis sa abandoneze traseul. Fie ca vorbim de cazuri similare, in care ne simtim slabiti sau daca avem impresia ca nu suntem intr-o forma prea buna, sau avem probleme cu echipamentul, cea mai buna decizie pe care o putem lua atat pentru noi, cat si pentru siguranta grupului, este sa abandonam tura. Nicidecum nu este vorba de un esec ci, dimpotriva, de o decizie matura si inteleapta.

Dupa intoarcerea Danielei la Stana Regala, ne-am continuat drumul pe banda albastra. Poteca serpuita si cativa stropi timizi de ploaie, dar acompaniati de doua-trei tunete impunatoate, ne calauzesc spre Piciorul Pietrei Arse, zona situata intre Vaile Pelesului si Piatra Arsa. In total, traseul din Sinaia pana la Piciorul Pietrei Arse nu dureaza mai mult de patru ore.

Pentru ca vremea a tinut cu noi, aceasta poiana intinsa, situata la marginea inferioara a zonei alpine, la peste 1600 de metri altitudine, ne ofera o priveliste superba. In timp ce ne odihnim “la bancuta”, unii “cinstindu-se” cu un ceai la termos sau o gura de cafea, altii infulecand un sandwich sau cateva bucatele de ciocolata, admiram pasunile si stancile Pietrei Arse, Coltii lui Nica, Pintenul Pietrei Arse, observam masivul Furnica si platoul de la Cota 1400. Primavara se imbina perfect cu iarna pentru ca inca mai sunt “limbi” de zapada care soptesc pasilor sa aiba grija pe unde calca. Dupa o pauza bine meritata, ne regrupam pentru a porni catre Piatra Arsa. De indata ce incepem sa urcam, o ceata taioasa pune stapanire peste grup, dar nu pentru mult timp. Urcam sustinut, calmi, siguri pe noi. Pe la jumatatea drumului inspre Piatra Arsa, Horia ne opreste si ne explica cum trebuie sa folosim pioletul in caz de avalansa. Avem nevoie si de lectii, pe care intotdeauna le consideram binevenite. Foarte constructiva mi s-a parut explicatia Muntilor Bucegi, comparati cu o potcoava! Astfel, fiecare dintre noi a vazut cam pe unde vine “Omul”, cat mai e pana ajunge in vizita la vestitele “Babe”, pe unde-i traseul catre Padina si cum se coboara in Busteni. Am invatat, ne-am amuzat, ne-am regrupat si, in scurt timp, eram la Piatra Arsa (1950 m), unde nu am zabovit decat pentru a ne trage sufletul si a bea un ceai cald.

Cu cantec, pe munte, inainte!

Desi multi dintre noi eram nerabdatori sa ajungem la Padina, nu ne-am zgarcit in a admira frumusetile care ni se aratau la tot pasul. Drumul catre vest coboara in paralel cu Valcelul Jepilor Mari, pe partea stanga. Dupa 15-20 de minute de mers incepem sa urcam usor prin pajistile cu musuroaie ale “Plaiului lui Pacala”. Cotim usor la dreapta, si ajungem in saua Cocora-Laptici, in marginea vestica a paltoului.
Totul este superb: in fata avem albia larga a Vaii Ialomitei, dincolo de ea este varful Leaota; spre vest se vad Saua Strungii si Strungile Mari, iar spre nord, Spinarea Doamnele. Soarele dogoreste si ne ajuta sa pecepem fiecare bucatica din acest colt de rai. Incepem sa coboram in lungul versantului vestic al Muntelui Cocora. Traversam viroagele vaii Trasnetului, si coboram pret de 20 de minute in Valea Laptici. Urmeaza trecerea prin Valcelul Cocorei, de unde mergem catre stanga urmand sa ajugem in poienita Varful cu Bradet. Aici, cotim brusc spre dreapta si coboram inspre Pestera (1610 m). Nu ne oprim decat pentru a ne aduna cu totii, pentru ca scopul final al acestei zile era acela de a ajunge la Centrul Salvamont, in Padina. In jurul orelor 19.30 eram deja cazati si ne pregateam sa lenevim in fata unui pahar de horinca, in asteptarea unei ciorbite acre de pui, dreasa un pic ardeleneste cu smantana si “iutita” de-un ardei ros`. Ne-am simtit excelent la Centrul Salvamont. Gazdele au fost pe masura asteptarilor noastre, mancarea a fost delicioasa, camerele calde si primitoare. De priveliste, ce sa mai zic? Strajuit de Muntii Bucegi, pe valea Ialomitei, la o altitudine de 1500 m, Centrul Salvamont ne-a oferit un peisaj de basm, atat in seara de sambata cat si duminica de dimineata, cand soarele ne-a zambit ademenitor si ne-a dat desteptarea.

Ziua 2 – duminica, 22 aprilie 2012

“Jos la Pestera intunecoasa
Sta batranul schit uitat de ani
Aici doina-ti pare mai duioasa
Inganata de batrani ciobani
Staretul batran cu barba-i alba
Adancit in rugaciunea lui
Spune-ncet cu vocea lui domoala
Pravila straveche-a muntelui.” (Imnul Bucegilor)

Cu forte proaspete, dupa o noapte de odihna binemeritata, un mic dejun satios si o cafeluta servita pe terasa Centrului, facem o poza de grup si, salutand gazdele, pornim catre Schit si Pestera Ialomitei.

Situata pe versantul drept al Cheilor Ialomitei, la circa 10 km in aval, Pestera Ialomitei se intinde pe un singur nivel pe o lungime de cira 480 m, dintre care 400 m sunt accesibili turistilor. Se afla la 1660 m altitudine in Muntele Batrana. Gura pesterii, in forma de semielipsa, se deschide pe o terasa orizontală, situata la 18 m deasupra fundului vaii.

La intrarea in Pestera se afla Manastirea Ialomitei, ridicata in secolul al XVI-lea, ctitorita de voievodul Tarii Romanesti, Mihnea cel Rau. Desi am ajuns cand inca nu incepuse Sfanta Slujba de duminica, calmitatea si smerenia locului parca te obligau la meditatie si reculegere. Am intrat, am achitat taxa de 10 lei, iar un calugar ne-a explicat, in mare parte, traseul prin Pestera. Nu am avut nevoie de frontale, pestera fiind luminata din loc in loc. Prima sala poarta numele grota Mihnea Voda. Se spune ca inainte de 1924, prin aceasta grota curgea Raul Pesterii care astazi intra in subteran inainte de a ajunge la grota si se varsa mult mai jos, in Ialomita. Urmeaza galeria numită Pasaj, apoi grota Decebal, in forma de dom si sala Sf. Maria a carei denumire vine de la asemanarea unei stalagmite cu statuia Fecioarei Maria. Cea mai mare cavitate din Pestera Ialomitei este Sala Ursilor, lipsita de apa și avand un sol bolovanos. Se pare ca atunci cand a fost descoperita au fost gasite numeroase oseminte si chiar schelete intregi provenite de la ursul cavernelor. Ne continuam drumul catre sala “La Raspantie”. Din Sala Ursilor se deschide o galerie de 2 m inaltime (Fundul Pesterii). Urmeaza Galeria Apelor si Altarul unde curge paraul Pesterii. Ne reculegem cateva minute si facem cale-ntoarsa caci mai avem si niste “Babe” de salutat! La iesirea din Pestera, observam ca slujba incepuse si vocea preotului rasuna cu putere chiar de la intrarea in prima galerie. Parasim Pestera, mai facem cateva fotografii si ne indreptam catre intrarea in traseul (cruce albastra) care avea sa ne duca la Babele. Din poiana Cabanei Peştera traseul porneste catre nord traversand Valea Cocorei pe pajistile vastului platou ajugand, dupa vreun sfert de ceas la o rascruce: inainte este drumul care continua traseul spre varful Omu prin Valea Obarsiei, pe marcajul banda albastră iar in dreapta, in urcus direct, este traseul nostru catre Babele. Dupa nici 30 de minute iesim aproape de Piciorul Babelor si ne continuam ascensiunea pana pe cumpana dintre Valea Cocorei si Valea Sugarilor. Zapada cat vezi cu ochii. Si soare puternic. Cand am intrat in traseu era un covor de branduse.

Aceasta frumoasa si salbatica floare m-a obsedat tot week-end-ul. Acum intinderea de zapada in care ne afundam agale pasii, mi-ar topi retina daca nu ar fi heliomatele care sa ma ajute. Inca putin si zarim Cabana Babele. Ne strecuram pe un mic culoar, pe pajistea alba ce tine Babelor loc de trena. Si iata-ne la 2200 de metri deasupra tuturor! La Cabana, liniste si …pace. Vorba epigramistului Girel Barbu: “Aflat in munti, la niste “Babe”/despart tacerea in silabe!” Doar hamaitul celor doi Samoiezi din spatele cabanei, sparge linistea muntelui. Ne asteptam tovarasii de drum si intram in cabana sa bem ceva cald. De mancat nu putem manca in interior. Asta este politica locului. O “lege” moderna, venita probabil cu telecabina aici, in varf de munte. Ne asteptam colegii ramasi in urma cu Valentin, care are ceva probleme cu conditia fizica dar si cu bocancii. Dupa ce ne odihnim, nu mai mult de o jumatate de ceas, ne asezam in monom si pornim catre ceea ce avea sa fie cea mai dificila parte a traseului: coborarea pe Jepii Mari. Pe aceasta bucata din drum am avut inca doi muntomani alaturi. Este vorba de doi muntomani cu patru picioare (fiecare): o catea metis de Mastiff Tibetan si un metis superb de Labrador Retriever. Cainii ne-au zarit pe cand eram in dreptul Telecabinei si s-au tinut dupa noi pana aproape de Busteni. Ajungem, cu destul de mare dificultate din cauza zapezii foarte mari, la Cantonul Jepi. Ii multumesc lui Horia pentru rabdarea pe care a avut-o cand ne-a deschis poteca. Jnepenisul inundat de zapada a fost, intr-adevar, una dintre piesele de rezistenta ale traseului.

A urmat coborarea pe Jepii Mari (triunghi albastru), coborare care ne-a testat limitele, ne-au pus nervii si rabdarea la incercare. Unii au fost cumpatati si i-au influentat pozitiv si pe ceilalti, toti am fost altruisti, ne-am coordonat, zic eu, destul de bine in incercarea de a ajunge jos. Nu ne asteptam sa dam peste atat de multe portiuni “pazite” de zapada. Cu Horia in fata pentru a “sculpta” trepte in zapada, urmat de Calin care avea rolul de a le adanci, am coborat, unul cate unul. Traseul a fost lung, depasind cele trei ore pe care trebuia sa le facem in mod normal. Inspre finalul traseului, cand Horia ramasese un pic in spate cu Teodora, care se lovise la genunchi, iar Andrei si Claudiu il insoteau pe Vali, mult in spatele nostru, noi, cei ramasi in fata, am iesit un pic din marcaj, luand-o, fara sa ne dam seama, pe un drum ocolitor, dar nemarcat. Dar, pana la urma, am remediat gafa, ne-am intalnit si cu cei trei baieti din spate, si ne-am grabit sa-i ajungem din urma pe Teo si Horia care, deja ajunsesera la Silva. Ne-a fost teama ca nu o sa prindem trenul dar ne-am mobilizat si, in final, l-am prins si-am ajuns acasa teferi, obositi dar fericiti.

A doua zi dis de dimineata, cu o cafeluta aburinda in fata, miros de munte in plete si privirea inca imblanzita de frumusetea branduselor, am tras concluziile:

• pe munte este imperios necesar sa plecam echipati corespunzator (a se revizui cursurile despre echipament);
• respectul pentru tovarasii de drum este foarte important, de aici generandu-se lucrul in echipa;
• trebuie sa ne dam seama cand putem continua si cand nu mai putem continua traseul; nu este o rusine daca ne retragem, atat timp cat nu ne punem in pericol sanatatea noastra si pe cea a grupului;
• trebuie sa fim calculati, chibzuiti, calmi, rabdatori si intelepti. Oare cer cam multe? Stiu, pare imposibil, dar trebuie sa ne dezvoltam aceste virtuti! It`s a must!
• Este bine sa-i ascutam pe cei mai experimentati dintre noi.

Pentru cei care vor sa plece pe traseul facut de Revo-Alpin, iata cateva tips&tricks:

• biletul la personalul/regio 3001 pe ruta Ploiesti, Gara de Vest (07:56) – Sinaia (09:14), costa 9 lei. Daca esti student sau elev, bineinteles ca beneficiezi de reducere; iar ultimul tren de intoarcere din Gara Busteni este personalul/regio 3024 (21:07).
• nu este nevoie sa iei prea multa mancare dupa tine. Cateva sandwich-uri, fructe (sunt excelente si cele confiate) si ciocolata sunt suficiente. La Centrul Salvamont o ciorbita super buna, cu smantana si ardei iute costa 7 lei iar varza si tochitura, putin peste 10 lei. Cat despre micul dejun, il poti serv tot la aici. Cazarea costa 25 de lei, camerele sunt foarte curate, paturile excelente. Exista toaleta comuna cu dusuri, oglinzi, apa calda, ce mai incolo si-ncoace, tot confortul! Si Cababele Piatra Arsa si Babele au mancare destul de buna precum si ceauri calde, ideale de savurat, mai ales pe vreme rece sau schimbatoare.
• Intotdeauna verifica prognoza meteo si echipeaza-te corespunzator. Niste pantaloni impermeabili si o pelerina nu sunt niciodata in plus!
• Este bine sa ai harta traseului la tine! Intotdeauna!
• Nu lasa gunoaie pe munte! Pune-le intr-o punga/sac menajer (inclusiv chistoacele ramase de la tigari) si arunca-le la pubela atunci cand cobori in oras.

  Respecta muntele! Si el te va respecta, la randu-i, oferindu-ti poteci cu soare si amintiri de neuitat!

*mai multe fotografii din aceasta tura pot fi vazute pe pagina de facebook a Revo Alpin: https://www.facebook.com/RevoAlpin

“Copilaria este inima tuturor varstelor” (Lucian Blaga)

Unde esti, copilarie…?!

Doua persoane mi-au marcat copilaria: bunica mea draga si surioara mea, Andra. Bunica parea desprinsa din povesti, dintr-o “Dumbrava minunata” numai a mea. Era blajina, inteleapta, buna gospodina, asa cum trebuie sa fie o bunica. Era definitia prin excelenta a ceea ce inseamna “a fi bunica”. Cele mai frumoase dar si cele mai constructive amintiri care ma leaga de bunica sunt dupa-amiezile in care ma imbia sa intru sub patura calduroasa, iar ea ma mangaia pe crestet si-mi citea din cartea groasa cu scoarta albastra a lui Barbu Stefanescu Delavrancea. Astfel, adormeam insotindu-l pe “Neghinita” in peripetiile sale sau jucandu-ma intr-un superb joc al imaginatiei cu “Boaca si Onea”.

Bunica a fost protectoarea copilariei mele pana cand am implinit 14 ani. Apoi s-a dus sa-i invete si pe ingeri cum sa spuna povesti si cum sa-i alinte pe ceilalti.

Am incercat sa aplic macar o mica parte din ce am invatat de la bunica, in relatia cu Andra, sora mea. Aveam sapte ani si jumatate cand ea a razbit in aceasta lume mare, cu ochii mici, pumnii stransi si-un gangurit care mi-a ramas atat de familiar. Am iubit-o de cum am vazut-o: o mana de om, “cat o lingura de lemn”, cum spunea bunica. Imi era mila si frica sa o tin in brate, de teama sa nu o ranesc. Dar mi-am luat inima in dinti si, ajutata de mama, mi-am petrecut bratele in jurul ei si am strans-o protector la piept. Si de atunci nu am mai lasat-o sa plece din sufletul si de langa sufletul meu! Suntem legate de mii de firisoare invizibile si, desi viata si traiul de zi cu zi ne mai pun cateodata in dificutate, nu uitam ca ne avem una pe cealalta.

Copilaria si toate amintirile frumoase care ne leaga de aceasta inocenta etapa a vietii trebuie pretuite la timpul lor, pentru ca daca o facem atunci, la maturitate, ne vom intoarce cu drag catre lucrurile si persoanele care ne-au fost dragi.

Impreuna putem salva copiii!

Intamplator, am aflat de Programul “Fiecare copil conteaza” sustinut de Biochefarm International (www.biochefarm.ro). Acest program isi propune reducerea mortalitatii infantile si imbunatatirea sanatatii si calitatii vietii copiilor romani cu varsta intre 0-5 ani. Biochefarm International SRL, unic importator in Romania al brandului NUK (www.facebook.com/NUK.Romania; www.twitter.com/NUK_Romania), a inscriptionat toate ambalajele de suzete NUK, cu logo-ul Salvati Copiii (www.salvaticopiii.ro), astfel incat, cei care vor cumpara aceste suzete vor putea contribui activ la reducerea numarului de decese la copii. Biochefarm International va dona in produse organizatiei Salvati Copiii un procent din contravaloarea suzetelor vandute.

Cand ai nevoie de o schimbare… treci la fapte!

Ce faci cand vrei sa-ti schimbi biblioteca, fie pentru ca nu-ti mai place designul, fie pentru ca nu mai ai loc pentru cartile preferate? Treci la fapte si mergi sa-ti cauti biblioteca visurilor! Dar cand vrei sa-ti schimbi TV-ul cu “tub”? Mergi frumusel la un magazin specializat si alegi… schimbarea! Uite asa, si mie mi s-a pus pata sa schimb ceva. Dar nu pentru mine, ci pentru Dru, sora mea. Daca eu ma plimb de colo colo prin casa cu notebookul in brate, Dru sta tot timpul in fata PC-ului. Mare parte a timpului, colaborarea cu site-ul de cultura generala pentru care lucreaza, o tine ocupata. Stiu insa ca s-a cam saturat de batranul Philips care-i slujeste drept monitor. Si as vrea, cand situatia financiara va fi un pic mai roz, sa-i fac o surpriza. Surpriza poarta numele Samsung SyncMaster S19A300N si cred ca este monitorul perfect pentru ea! Cu o diagonala de 18.5 inch, rezolutie optima de 1366 x 768 pixeli, tehnologie HD, SyncMasterul de la Samsung (http://www.mediadot.ro/monitoare-led/monitor-led-samsung-syncmaster-s19a300n) o sa inlocuiasca cu succes vechiul Philips care si-a facut din plin datoria.

Ce reprezinta monitoarele LED?

Si daca tot o sa cumpar ceva, macar sa stiu ce este tehnologia LED, caci nu sunt nici pe departe o cunoscatoare a domeniului IT! In urma unui simplu “research” iata ce am descoperit:

-          tehnologia LED a reusit inca de acum cativa ani, sa intre in topul vanzarilor, depasind ca numar de vanzari monitoarele.

-          monitoarele LED sunt de fapt tot LCD doar ca tehnologia utilizata pentru LED imbunatateste calitatea imaginii si reduce foarte mult consumul de energie.

-          Tehnologia LED permite redu­cerea consumului de energie cu 30% dar şi realizarea de monitoare mai subţiri, care nu ocupă mult loc.

-          Monitorul LED poate fi conectat si la gadgeturi si la telefon sau camera foto/video, dar şi la console de jocuri sau playere.

-          Unii producători oferă tuner TV incorporate iar monitoarele sunt mai ieftine in medie decat televizoarele LCD sau LED de dimensiuni similare.

*Daca vrei sa-ti inlocuiesti PC-ul, cauti alta placa de sunet sau orice alte componente, nu ezita si intra si pe http://www.mediadot.ro/. Poate ai bafta si gasesti ce iti trebuie!

An A-Z of dog travelling (*un articol din revista Your Dog)

Accommodation

When thinking about where you want to stay, take your dog’s needs into account as well as yours. Some may be happy roughing it with you in a tent, but others may require more comfort depending on their age and breed.

Booking

Having found somewhere you want to stay, double-check that dogs are definitely welcome. Ask at the same time if there are any restrictions on the size, breed or number that you can bring (these aren’t always mentioned in the literature) and find out how much it will cost – dogs don’t always go free!

Catering arrangements

If self-catering or camping, this won’t be a problem, but if staying in a B&B or hotel, find out what the mealtime arrangements are. Health and safety and hygiene regulations usually mean your dog won’t be allowed to accompany you to the table at mealtimes, and you may not be allowed to leave him alone in your room either. If there are facilities to eat outdoors, or room service is available, it’ll solve the problem, but otherwise you may need to leave your dog in the car (not the safest option unless you can keep an eye on him), or take it in turns with a partner to eat.

Driving there

Make sure your dog will be comfortable on the way to your destination. Give him a comfy blanket to snooze on, ensure he has adequate ventilation, and either has drinking water available in a non-spill travel bowl or offer him some whenever you stop. Take a break every two hours at a suitable place to let him stretch his legs and spend a penny.

Essential items

Make a list of all the things your dog will need, and tick them off as you pack them to make sure you don’t forget anything. You’ll need the following essentials:

• Collar with ID and lead
• Towels for drying muddy feet and wet coats
• Grooming kit
• First aid kit
• Food and treats
• Water and food bowls
• Toys
• Bedding
• Large throw or old bed sheet to cover sofas
• Poo bags
• Torch for late night walks so your dog can toilet before bedtime
• Clean up spray and a roll of kitchen towel – just in case he has an accident

You may also want to take optional extras, such as a corkscrew stake for tethering your dog, a travelling crate, or a jacket to keep him warm and dry in cooler weather.

Fit

As your dog will probably be getting more exercise than usual while on holiday, try to increase his fitness levels before you go so he’s able to cope with all the extra activity. Keep a careful eye on him anyway, as excitement, enthusiasm and youth may lead him to overdo things.

Grub

Take all the food your dog will need – don’t assume you’ll be able to buy your usual brand. If you can’t, a sudden change of diet may lead to an upset tummy. If you feed dry kibble, measure each portion out into individual bags in case you don’t have access to scales to weigh it.

Homesick

Your dog may feel a bit anxious at fi rst because of all the changes in environment and routine, although most dogs quickly adapt. However, don’t leave him on his own as he may feel distressed in a strange place without you around, and become destructive or noisy. Rescue Remedy and other flower essences, or ADAPTIL spray, may help nervous dogs to settle more quickly into a new routine.

Insurance

Make sure your pet is insured, not just for accidents and illness, but also for third party liability. Look through the policy to check that cover for damage to property is also included – just in case.While your dog may be an angel at home, he may behave out of character when in new surroundings.

Jumping up

No matter how friendly his intentions, this (and similar boisterous, in-your-face behaviours) may not be appreciated by others. Brush up on basic obedience and ensure he is well mannered around other guests and their pets.

Kennelling

If you want to spend a few hours shopping, or sightseeing at a place where your dog can’t go with you, find out in advance if the place you are staying at has kennelling or a dog sitting service available. If not, research doggy daycare options in the area, or be prepared to change your plans. Don’t leave him in the car, where he could become stressed, risk overheating or become a target for dognappers.

Lost

Every owner’s worst nightmare, particularly since your dog will be in a strange place and unable to find his way home. Know who to contact in the event of it happening, and make up an information pack containing all the relevant details and including clear, up to date photos.

Microchip

You’re legally obliged to make sure your dog has some form of ID on his collar when in public places, but it’s no use if your dog goes missing and manages to get separated from his collar. If he isn’t already microchipped, think about getting this more permanent form of ID done before your holiday to improve the chances of being reunited should he stray.

Note down

Make a list of everything you need to take. Don’t try and pack from memory as it’s easy to forget something really essential. I once went on holiday and forgot to pack my dog’s leads and had to make a detour to a pet shop along the way to buy new ones.

Oi!

Don’t let your dog off the lead unless he’s got a really reliable recall. He may be more interested in exploring his new and exciting surroundings than in coming back when you call, unless you’ve got this part of his training well and truly established.

Packing

Pack a separate bag for your dog, large enough for all the things he’ll need, rather than in lots of separate carrier bags which can go astray. It also makes it easier to find what you want when you want it.

Quenching thirst

Carry water with you for your dog during the day and offer it at frequent intervals, as he won’t have the usual free access to his water bowl when out and about. Don’t let him drink from puddles or streams as they may be contaminated. Some dogs may not like the taste of the local water and refuse to drink it at first, in which case try offering bottled water.

Research

The better you plan ahead, the more fun your holiday will be. Check out everything thoroughly, from accommodation to local walks, activities, events, places of interest and dog friendly pubs where your pet can accompany you.

Safety

Take extra care when walking in areas you don’t know well, or where there are obvious hazards, such as cliff edges.Using an extendable lead will give your dog a degree of freedom while still enabling you to maintain control in places where you aren’t sure if it’s safe to let him loose – or if his recall isn’t 100 per cent.

Toys

Take a small selection of different toys for your dog to play with – some which you can enjoy together, such as balls, tuggies and frisbees, and others which he can amuse himself with, such as a Kong, which you can fill and give him when you want to spend a little time relaxing.

Useful contacts

Jot down addresses and telephone numbers of all the useful contacts you may need – such as vets, pubs, etc.

Vet

Find out where the local vet’s practice is, and print out directions or a map so that in an emergency you know who to contact, and how to get there.

Walkies

Checking out local walks should be part of your research before leaving on holiday. If using the internet, print off those routes which appeal to you. Equip yourself with a map of the area – the Explorer range of Ordnance Survey maps show good detail. Visit your local Tourist Information Office and library too, as these can be good sources of information on the area you’ll be visiting.

X-rated

Don’t assume you can take your dog everywhere. Check that beaches are dog friendly before venturing on them. Observe seasonal signs and warnings, follow the country code and generally try to ensure that you and your dog behave in such a way that you and other dogs and owners will be welcome again.

Yuk

Wherever you are, always scoop your dog’s poop; make sure you keep a good supply of poo bags with you. Some things you can never take a holiday from!

Zzzzzz

Your dog will feel more settled (and be less likely to climb on out of bounds sofas and beds) if he has his own bedding from home with him.

Sunt satula… Satula de prostie…

Azi, 24.04.2012, ora 17.00. Ca de obicei, pe la ora asta ies cu Nosy afara, prin jurul blocului. In parculet, muuuuulti prichindei isi vedeau de ale lor, ca doar nu duc lipsa de leagane, tobogane si alte mijloace de agrement. Primaria sau ADPP-ul, nu stiu exact, le-a facut in parculet pana si un mini-panou de catarat. Din punctul meu de vedere este un mare pârţ dar nu mai comentez. Nosy a mea ii iubeste foarte mult pe cei mici si are o gramada de prieteni de-o schioapa prin cartier care o striga in toate felurile, numai pe nume nu: Rozi, Husky, Lup, caine polar, urs polar, vulpe alba… Iar intr-o zi, un pustiulica fara incisivi m-a intrebat cu un sasait adorabil: “Nu va suparati, ce specie este?” )

Pe langa aceasta categorie fericita care beneficiaza de simpatia si prietenia lui Nosy, exista o a doua categorie care ar vrea sa o mangaie pe Nosy, sa o dragalaseasca, dar pe care ceva/cineva o impiedica: parintii sau bunicii. Asa s-a intamplat si astazi cand o fetita s-a apropiat de Nosy si a inceput sa o mangaie iar bunica-sa a urlat ca din gura de sarpe: “Nuuuu! Ia mana de pe caineeee!” Am incercat sa-i explic cucoanei ca Nosy este un caine cuminte, ascultator, se intelege cu cei mici, iar daca as fi avut un caine cu potential agresiv, ii puneam botnita. Cucoana s-a uitat cu o moaca tampa la mine si mi-a spus, la fel de tamp: “Da`, dar e mare!” So, what the f.ck?! In fine… dupa colt, apare bunicul micutei care mai sa-mi dea una, imi explica cum ca a sa nepoata daca pune mana pe caine abia peste 30 de minute ajunge acasa si poate sa se spele si sa se curete de mizerie. Pret de cateva secunde raman cu gura cascata si ma minunez de unde naiba le scot astia batranii. Apoi ii explic ca am o catea vaccinata si deparazitata si blana ei este de cel putin o mie de ori mai curata decat leaganul in care-si pune nepoata-sa fundu` in fiecare zi, si decat pietrele pe care le vara-n gura. Dar nu am cu cine sa discut, asa ca-l sfatuiesc sa-si tina nepoata inchisa-n casa pe viitor, eventual intr-o colivie sa n-o atinga nici soarele, nici apa, nici aerul, ca poate-s contaminate, la naiba…

Cunosc foarte multi proprietari de caini, oameni responsabili, cu animale docile, curate, sanatoase, educate, dar care se confrunta cu oameni care-i blameaza, chiar si atunci cand se plimba cu cainele in lesa. M-am saturat de oamenii care le spun copiiilor: “Daca nu sunteti cuminti, va musca cutu!”. M-am saturat de oamenii care-mi spun: “Un copil n-ai face, da` plimbi cainele in lesa!” (poate ca nu pot sa fac, sau nu vreau sa fac, sau… da`, pana la urma, asta-i un lucru care ma priveste doar pe mine!!!).

Suntem o natie inadaptata si frustrata dar care are impresia ca le stie pe toate. Mi-e sila…

Mafia şi psihopaţii – subiecte de film!

Nu obişnuiesc să mă uit la filme noi decât foarte rar. Şi asta doar daca a apărut vreun film istoric pe gustul meu sau vreun documentar interesant. În locul unui film mai nou dar slabuţ cotat, prefer fie să revăd un film sau un serial de care-am fost impresionată, fie să merg pe recomandări (şi aici îi mulţumesc Iuliei – http://octocat.org/ pentru că, datorită ei, am văzut nişte producţii deosebite).

La începutul lunii aprilie mi s-a pus pata că aş vrea să văd un serial italian. Şi cum am fost fan „Caracatiţa” („La Piovra”) mi-am spus că e o ocazie bună să-l revăd. Acţiunile mafiei italiene, ale cărei tentacule erau întinse nu doar pe teritoriul italian ci răspândite prin toată lumea, oameni ai legii corupţi, poliţişti care vor să facă dreptate dar sfârşesc cu zeci de cartuşe descărcate-n ei… toate acestea m-au captivat dar m-au şi pus pe gânduri, făcându-mă să conştiez faptul că trăim într-o lume similară, în care justiţia este cumpărată chiar la colţ de stradă şi în care ideile celor corecţi sunt ucise zilnic. Pe lângă povestea de viaţă a comisarului Corrado Cattani, inteligenţa şi perseverenţa judecătoarei Silvia Conti, singura figură mafiotă care m-a fermecat a fost cea a lui Tano Cariddi. Sobrietatea şi super-inteligenţa acestui personaj cheie în sistemul Cosa Nostra, eminenţa cenuşie a unei lumi obscure şi influente sunt construite şi urmărite pe parcursul mai multor sezoane. Personal, consider că „La Piovra” este cea mai complexă producţie ce relatează istoria şi societatea mafiotă din anii 50 până în perioada 2000.

Încă sub influenţa gloanţelor şi intrigilor mafiote, am urmărit, la recomandarea Iuliei Kelt, „Sybil”, varianta din 1976, poate cea mai bună dramă psihologică pe care-am văzut-o vreodată. Actriţa Sally Field, cea care a dat naştere lui Sybil, pe lângă faptul că a făcut un rol genial şi extrem de greu, este de o duioşie a expresiilor pe care nu am întâlnit-o la multe persoane. Nu vreau să spun mai multe despre acest film, căci poate vă hotărâti să-l vedeţi şi nu vreau să divulg misterul celor trei ore în care sunt sigură că veţi urmări cu atenţie multiplele feţe ale lui Sybil, o tânără crescută de o mamă schizofrenică…

După „Sybil” m-am gândit să nu schimb registrul. E ca şi cum te obişnuieşti cu gustul unui vin vechi sau al unei pălincuţe ţinute doi-trei ani în butoi de lemn de dud, şi nu vrei să le schimbi pe-o licoare oarecare! Aşa că am rămas în sfera psihopaţilor, şi am ales ceva mai nou, de prin 1990 şi anume „Misery”, cu James Caan şi Kathy Bates (aceasta câştigând şi premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă). Un film şocant şi incitant, bazat pe un roman al lui Stephen King, pe care vi-l recomand să-l priviţi printre degete, căci vor fi câteva faze în care o să vă acoperiţi ochii!

Lucky Nose cu nasul roz

Motto

Într-o seară de primăvară târzie, şi-a făcut apariţia în viaţa mea, Lucky Nose. Şi de atunci, suntem nedespărţite!

„Mi se spune Nosy!”

„Mi se spune Nosy, am doi ani şi de azi înainte sunt doar a ta!”

Prima oară când a venit în noua ei căsuţă, Lucky Nose (a.k.a Nosy)  a ezitat: mediul în care nimerise îi era cu totul şi cu totul străin.

„Cine oare o fi ochelarista asta care se holbează la mine de parcă ar fi prima oară când vede un Husky Siberian? O, Doamne, sper ca măcar să-şi revină din uimire şi să-mi dea ceva de mâncare…”

Nosy călătorise aproape întreaga zi către noua ei locuinţă. Dormise tot drumul, iar acum era odihnită, dar flămândă şi cu chef de a explora fiecare cotlon al casei. Ochelarista, care mai văzuse o grămadă de Husky dar niciunul atât de frumos şi de manierat precum „prinţesica” ei, a simţit că fetiţei îi era foame şi îi servi de îndată o cină copioasă. Se pregătise din timp cu crochete de calitate dar şi cu un desert pe cinste: biscuiţi pentru câini înveliţi în ciocolată, ultimul răcnet din pet-shop-uri, delicatese pentru care şi un Chihuahua, cât este el de mic şi de neajutorat, s-ar fi bătut până la moarte!

„Hmmm… se pare că duduia mi-a nimerit cina. Iar biscuiţii sunt super mega giga delicioşi! Cred că o să devin dependentă. Şi sper ca tipa asta care începe să-mi fie din ce în ce mai simpatică, să-şi păstreze bunul obicei şi să mai îmi cumpere bunătăţi din acestea!” gândea Nosy în timp ce-şi lingea tacticoasă mustăţile.

Iar după masă, deşi mai toată ziua lenevise în drum spre noua casă, pe Nosy o apucă iar somnul.

„Cred că las pentru mâine explorarea noului teritoriu. Acum tot ce vreau este un loc în care să-mi odihnesc oscioarele. Dar ce-mi văd ochii?! Noua mea stăpână se pare că se pricepe la câini pentru că văd că mi-a pregătit deja culcuşul. Vai de mine! Uite patul după care am salivat muuuuult timp şi în care-am tot sperat că voi ajunge să dorm. Şi păturica cu Dalmaţieni! Cred că voi avea cel mai dulce şi mai pufos somn de până acum!” căscă Nosy şi se vârî sub aşternuturile pufoase.

Lumina lunii îşi croia drum către mijlocul living-ului. Într-un colţ, abia zărindu-i-se boticul roz de sub o păturică roşie cu Dalmaţieni, căţeluşa dormea liniştită şi fericită. Lângă ea, noua ei stăpână, „ochelarista” cum o botezase căţeluşa, îţi plimba degetele prin blana deasă şi pufoasă a noii sale prietene.

„De azi înainte, suntem de nedespărţit. Simt că în tine pot să am cea mai mare încredere. Ştiu că nu ai să mă dezamăgeşti şi sper ca nici eu să nu fiu mai prejos. O să ne ajutăm una pe cealaltă, o să ne susţinem, o să fim fericite! Cred că te iubesc, Lucky Nose cu nasul roz!”. Şi dându-i o sărutare pe năsucul umed, merse şi ea la culcare, călăuzită de razele palidei luni.

*luna aceasta se împlinesc trei ani de când trăiesc cea mai frumoasă poveste de viaţă. Povestea lui Lucky Nose, cu nasul roz

Cel mai bun prieten al omului si pisicile poetice te invita la un vernisaj inedit!

“Odata, ca in povesti, frumoasa Zana cea Mica s-a ratacit prin Padurea Incurcata. Dar pentru ca avea prieteni buni, pe Catelusi, i-a chemat si acestia au protejat-o de creaturile rele din padure. Insa nu puteau gasi singuri calea spre castelul zanei.

 Departe departe, in Padurea de Cristal, statea Zmeul cel Negru.

Simtind nelinistea zanei, fara a pregeta, trimise jumatate din Pisicile Poetice pentru a o pazi de spiritele rele.

 Astfel Catelusii si Pisicile Poetice au condus-o teafara pe zana la Castelul de Scortisoara unde au si trait in pace si bucurie pana la adanci batraneti.”

Dragi prieteni, Anda Cofaru si Cristian Bassa va invita la o expozitie de poveste, cu scop caritabil, de pictura si fotografie, cu catei si pisici.

Vernisajul va avea loc in 20 Aprilie la ora 18.00 iar expozitia va putea fi vizitata in perioada 18 Aprilie – 8 Mai la “Ceai et caetera” pe strada Castelului 37, Brasov.

Prieteni dragi care ne ajuta in promovarea evenimentului sunt Ceai et caetera, MyPoster, revista Pisica, Dog Magazine, Modernism.ro, 24FUN, Asociatia Trei Frati Patati.

Toate lucrarile si materialele prezente vor putea fi achizitionate iar banii stransi vor fi folositi in beneficiul adapostului “Trei Frati Patati” si al mai multor adaposturi de animale. Puteti arata ca va pasa de animale prin mai multe actiuni: de la a vizita expozitia si de a cumpara un exponat pana la a apasa pe butonul de LIKE/SHARE al evenimentului nostru; puteti sa trimiteti linkul persoanelor interesate de initiativa; puteti sa vizitati si sa donati mancare sau bani adaposturilor de animale. Noi va incurajam sa faceti acest lucru si astfel sa schimbati ceva.

Pentru mai multe detalii, va stam la dispozitie pe blogurile dedicate: Man’s best friend exhibition si Poetic Cats.

Va asteptam cu drag.

Ham-Ham si Miau-Miau.

Dansul este limbajul ascuns al sufletului

Street dance – un stil de viaţă!

Ne-am obişnuit să citim poveşti de viaţă mondenă, bârfe de societate, menite să ne infecteze raţiunea cu snobism şi-un praf de incultură generat de mizeriile unei vieţi sociale prost percepută. Sunt una dintre persoanele căreia îi place să se concentreze pe lucruri care merită, să bage în seamă oameni care merită şi să trăiască în preajma celor care sunt încărcaţi cu energie pozitivă! De curând, am cunoscut nişte tineri minunaţi de la care mulţi dintre noi au de învăţat ce înseamnă respectul, unitatea, prietenia. Cei despre care vă vorbesc sunt strâns legaţi prin aceeaşi pasiune: dragostea pentru street dance. Unii dintre voi recunosc acest stil de dans. Poate aţi urmărit filme precum Step Up sau You Got Served (doar acestea îmi vin acum în minte). Dacă aţi văzut filme având acest stil de dans drept poveste centrală, atunci cu siguranţă aţi fost animaţi de complexitatea, diversitatea şi dificultatea mişcărilor relizate de protagonişti. Şi dacă nu aţi urmărit niciun un film despre street dance, sunt sigură că aţi văzut măcar un videoclip hip-hop sau vreo reprezentaţie pe la Românii au Talent!

Ploieştiul, oraşul meu natal, deşi pare un oraş morocănos şi împovărat, mai prinde din când în când culoare tocmai datorită tinerilor înzestraţi cu calităţi deosebite. Acum am ales să îi prezint pe tinerii din trupa “Street Angels” pentru că i-am cunoscut şi am învăţat de la ei două lucru pe care începusem să le uit: ce înseamnă prietenia şi că atunci când eşti pasionat de ceva totul vine de la sine! Aşadar, să-i cunoaştem pe câţiva dintre îngeraşii care dansează ca nişte drăcuşori, urmând ca într-o postare următoare să vorbim şi despre restul echipei. 

Lucia Miruna Tuţă are 16 ani şi este elevă la Colegiul Tehnic Elie Radu. Pasiunile sale sunt dansul, scrisul, cititul şi muzica. “Practic dansul deoarece de mică m-a fascinat. Este incredibil să vezi cum corpul tău se mişcă în diferite moduri atunci când asculţi muzică. Street dance-ul este un dans care nu a fost foarte popular în Romania până acum câţiva ani. Alături de Street Angels îmi doresc să evoluez din ce în ce mai mult, să ajungem să participăm la toate concursurile şi să fim pe măsura cerinţelor!” 

Radu Alexandru Cosmin are 17 ani şi este elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional Nichita Stanescu, profil Matematică-Informatică Intensiv Limba Engleză. Lui Alex îi place foarte mult să danseze dar este pasionat şi de calculatoare. De dans s-a apucat de aproximativ şase luni, alegând stilul street dance, deoarece, după cum spune chiar el, este o modalitate foarte bună de a te exprima şi de a te menţine în formă. Alex speră că împreună cu echipa lui va ajunge la un nivel foarte mare astfel încât să concureze în competiţii de renume: Hip Hop International, Nymphea.

Monica-Cristina Neagu are 15 ani şi este elevă la Colegiul Tehnic Lazăr Edeleanu. Îi place să danseze şi să înnoate dar preferă şi fotbalul, pescuitul şi badmintonul. În urmă cu o jumătate de ales să practice street dance-ul.  
“Am ales street dance-ul deoarece mă simt în mediul meu, mă pot exprima cum vreau şi pot arăta ce simt în acele momente.” spune Monica. “Vrem să devenim cât mai buni, să avem cât mai multe spectacole, o şcoală de dans proprie, să ajutăm persoanele care îşi doresc foarte mult să danseze, să înveţe stilul acesta şi să fim cât mai uniţi.”  

 Andrei Pavel are 15 ani şi adoră street dance-ul pe care-l practică de aproape un an de zile. “Faptul că am început să practic street dance este cea mai bună decizie pe care am luat-o până acum. Planurile echipei sunt acelea de a arăta tuturor cât de buni suntem atât ca trupă dar şi ca familie.”

Florentina Popa este elevă la Grupul Şcolar Administrativ şi de Servicii Victor Slăvescu. Are 15 ani şi este pasionată de dansuri şi de handball. Din luna octombrie a anului trecut a ales să practice street dance. Ce îşi doreşte Florentina: să ajungă o dansatoare foarte bună, echipa ei să se numere printre cele mai bune trupe din Ploieşti, şi să participe la diferite spectacole şi concursuri.

Alexandra Petrache are 16 ani şi este elevă la Colegiului Naţional “Jean Monnet” din Ploieşti. Pe lângă faptul că dansezează, Alexandrei îi place să asculte muzică, este pasionată de fotografie şi îi plac ieşirile cu prieteni. Acum şase luni s-a alăturat trupei Street Angels. “Am ales street dance-ul pentru că nu este un stil practicat de multă lume şi mi-a plăcut foarte mult de prima dată când am văzut clipuri şi filme în care diferite persoane dansau şi am văzut atitudinea lor şi frumuseţea dansului. Când lumea aude de street dance, se gândeşte la violenţă, efort şi multe alte chestii dureroase; în concluzie, la ceva complicat. Din moment ce începi să practice, realizezi că nu e aşa cum spune lumea din jur şi că e ceva relaxant prin care îţi poţi exprima sentimentele, fie ele bune sau rele. Când dansez mă simt liberă. Şi încă un lucru de care sunt mulţumită este că am prietenii alături. Pe viitor vreau să ajungem cât mai sus, să participăm la cât mai multe concursuri, şi cel mai important, să rămânem împreună, să fim o familie.” mărturiseşte Alexandra.

Ilinca Ioaniţescu are 15 ani şi este elevă la Colegiul Naţional “Mihai Viteazul”. Este o persoană veselă care iubeşte dansul, tenisul, ieşirile cu prietenii. Iată ce spune Ilinca despre pasiunea ei numărul 1, dansul: “Practic dansul de când mă ştiu. De la grădiniţă ştiu că mergeam împreună cu mama la cursuri de gimnastică ritmică; apoi am făcut balet o perioadă, dansuri moderne şi sportive, am trecut prin toate şi totuşi niciunul din aceste stiluri nu s-a conectat aşa de bine cu mine. Am ales street dance-ul din întâmplare. Când am auzit despre aceste cursuri, la început am venit din curiozitate şi apoi, pe parcurs, am regăsit aici plăcerea de a dansa şi mai ales un grup de oameni care foarte curând mi-au devenit şi prieteni. Cu trupa Street Angels îmi doresc să ajung cât mai departe. Sper să participăm la cât mai multe concursuri şi bineînţeles să obţinem rezultate frumoase. Vreau să rămânem o familie aşa cum am fost şi suntem acum şi, bineînţeles, să păstrăm legătura între noi pentru mult timp, să fim prieteni, să ne ajutăm între noi. Şi mai vreau să dansăm cu tot sufletul, să dăm tot ce avem mai bun pentru a ajunge cât mai sus, cât mai cunoscuţi, cât mai buni.” 

Valentin Simu are 13 ani şi învaţă la Şcoala “Elena Doamna”. Basket-ul şi street dance-ul sunt pasiunile lui cele mai mari. “În iunie 2011 am ales să practic street dance pentru că am descoperit că îmi place foarte mult şi am -reuşit să execut mişcările pe care le văzusem în filme… din totdeauna mi-a plăcut să dansez dar nu ştiam care e stilul meu de dans; am ales street dance-ul pentru că prin el mă exprim în cel mai frumos mod posibil. Împreună cu echipa mea vreau să rupem gura târgului, să mergem mai departe şi să ne înfruntăm toate temerile împreună. Pentru că Street Angels nu este doar o trupă, ci o familie.”

 Andrei Stan are 15 ani şi învaţă la Colegiul Naţional Mihai Viteazul. Pe lângă dans, lui Andrei  îi place să joace baschet şi să citească. “Dansez de 8 luni. Am ales street dance-ul deoarece, la început, am vazut multe video clipuri cu stiluri diferite şi m-a impresionat modul în care acele persoane se mişcau, cel mai important, pe muzică. Mi-aş dori să mergem la cât mai multe concursuri şi să câştigăm cât mai multe premii.” mărturiseşte Andrei.

Oana Şubea are 16 ani, este elevă în clasa a-IX a la Colegiul Naţional Mihai Viteazul din Ploieşti. “Cel mai mare hobby al meu este, bineînţeles, dansul dar,de asemenea, mă pasionează mult şi fotografia. Practic dansul de la vârsta de 7 ani, dar, datorita faptului ca imi placea foarte tare ceea ce faceam şi vroiam să mă perfecţionez în acest domeniu, am ales să încep să practic street dance-ul alături de trupa Street Angels de aproximativ 3 luni. În viitor vreau să mă perfecţionez în domeniul dansului, şi împreună cu trupa Street Angels dorim să obţinem cât mai multe rezultate bune la concursuri atât în ţară dar şi în străinătate, dacă vom avea ocazia şi să reuşim să ne facem cunoscuţi prin ceea ce ne place cel mai mult să facem, şi anume dansul!”

Dan Sârbu are 18 ani şi este elev la Grupul Şcolar Transporturi Ploiesti. Dan este pasionat de bascket şi de street dance. “Am ales street dance-ul deoarece mă face să mă simt liber şi să nu depind de nimeni. Dansul meu, mişcările mele sunt pentru mine ca o carte a vieţii care are un început şi nu vreau să se termine niciodată. Street Dance-ul este un mod de a-mi exprima sentimentele, de aceea este alegerea mea. Planul meu de viitor în Street Angels este de a evolua cât mai mult de a ne face cunoscuţi şi plăcuţi pentru ceea ce facem.”

Mihai Lupescu este unul dintre liderii trupei Street Angels. Mihai are 21 ani şi iubeşte la nebuinie dansul pe care-l practică în cel mai serios mod posibil din 2008: “atunci am ales să fac prima trupă; pe vremea aceea nu cunoşteam toate detaliile, termenii şi, sincer, nici măcar nu aveam idee ce fac. Street danceul este doar un nume comercial, totul a început de la cultura hip-hop care m-a atras prima oară prin muzică, apoi prin dans şi nu mi-a mai dat pace. Prima trupa “Street Angels” a apărut în 2008 si s-a destrămat cu timpul, când fiecare membru a crescut şi a ales alt drum în viaţă. În timp, am acumulat mai multe cunoştinţe în ceea ce priveşte dansul şi încercăm să progresăm în fiecare zi. În vara anului trecut, prin luna iulie, am refăcut într-un fel trupa: acelaşi nume cu oameni noi cu ajutorul cărora sper să iasă ceva bun. Planurile sunt destul de simple: participarea la cât mai multe spectacole şi concursuri prin ţară.”

Michael Iulian Risipitu, are 18 ani şi este pasionat de baschet, freeruning şi dans. “Practic dansuri din septembrie 2011 şi am ales street dance la îndrumarea prietenilor mei. Ceea ce-mi doresc cu trupa Street Angels este de a ajunge cunoscuţi şi de a mă distra. Street Angels este ca o familie pentru mine!”

Răzvan Marian Păun are 15 ani şi învaţă în Colegiul Naţional Alexandru Ioan Cuza. Printre pasiunile lui se numără dansul, baschetul, mersul cu rolele, urcatul pe munte si jocurile pe calculator. “Am inceput să dansez la vârsta de 9 ani, când am hotărât să urmez cursuri de dans modern la Palatul Copiilor, stil de dans pe care l-am practicat timp de patru ani în decursul cărora am participat la numeroase spectacole şi concursuri naţionale printre care şi unul internaţional; dar începuse să îmi displacă şi am renunţat, iar la 14 ani am auzit de street dance care a început să mă pasioneze şi să mă atragă atât prin diversitatea de stiluri (hip-hop, popping, locking, tutting, waving, krump, breakdance) cât şi prin gradul de dificultate care mă stimulează să muncesc din greu şi să îmi doresc să ajung la standardele unui dansator profesionist. Un alt motiv pentru care am ales street dance-ul se datoreaza genului muzical, deoarce imi place şi este unul dintre preferatele mele. Ţinând cont că trupa a fost înfiinţată acum 7-8 luni, plănuiesc să muncesc din greu alături de colegii mei, să îi ajut pe cei care au dificultăţi în materie de dans, şi, la vară, să avem toţi posibilitatea de a merge în  Dance Camp, tabăra ce are loc în luna august. Ceea ce îmi doresc din toată inima este să rămânem uniţi, deoarce între noi s-au legat prietenii foarte puternice motiv pentru care ţin să le mulţumesc coregrafilor noştri pentru tot interesul acordat şi munca depusa, ceea ce a făcut posibilă formarea unei familii unite.” 

Roxana Stancu are 15 ani şi este elevă la Colegiul Naţional Alexandru Ioan Cuza. “Practic dans de la 7 ani, însă m-am apucat de street dance de 7 luni. Am ales acest stil pentru că este, cred eu, un stil liber şi complex. Pe viitor, împreună cu Street Angels aş vrea să particip la cât mai multe concursuri şi, desigur, să obţinem cât mai multe diplome şi trofee. Aş vrea să ajungem una dintre trupele cu care Ploieştiul să se poată mândri.”

Mihaela Alexandra Mogoş are 16 ani şi este elevă la Colegiul Naţional Alexandru Ioan Cuza din Ploieşti. Este pasionată de dansul, handball, muzică (îi place să compună versuri) şi poezie. “Am început să dansez de la vârsta de 7 ani, urmând cursuri de dansul modern timp de 2 ani. Apoi am practicat diferite sporturi, iar de vreo 6 luni practic street dance alături de trupa Street Angels. Am ales street dance-ul pentru că mă reprezintă şi mă regăsesc în acest stil de dans. Îmi doresc să ajungem cunoscuţi atât în Ploieşti cât şi în alte oraşe, să participăm la cât mai multe competiţii şi să demonstrăm că ne place cu adevărat street dance-ul. Dar, nu în ultimul rând, îmi doresc să fim o familie unită, să ne susţinem şi să excelăm în ceea ce facem.”

 N.B.! Aceşti tineri sunt frumoşi, ambiţioşi şi foarte talentaţi. Au nevoie de susţinere sub forma de sponsorizări pentru a participa la concursurile de amploare. Dacă aveţi posibilitatea să oferiţi o sponsorizare sau cunoaşteţi pe cineva care o poate face, puteţi să îi contactaţi la emailul ak_bullion13@yahoo.com. 

Hai cu noi la munte!

“De ţii să-ţi incerci puterile, găseşti oricind un drum greu. Vrei să-ţi verifici curajul — s-ar putea să cunoşti şi teama. Norii ţi-au părut vreodată prea sus — te vei afla uneori deasupra lor. Te cheamă depărtarea — după citeva ore de urcuş o vei găsi mai intinsă şi mai ademenitoare decit ţi-ai închipuit-o. Sus poţi cutreiera după placul inimii şi dacă ai alături un prieten, acolo, in focul luptei pentru caţiva metri şi uneori pentru viaţă, vei recunoaşte uşor dacă este om adevărat.” (I. Coman – “Am îndrăgit munţii”)

Dacă eşti pasionat de munte şi de natură, acum ai o nouă alternativă de petrecere a timpului liber! Clubul de turism şi alpinism REVO ALPIN doreşte să atragă persoane de toate vârstele care sunt unite prin pasiuni similare: aventură, munte, natură, ecologie. Clubul este susţinut de Agenţia Revo Tours, de sprijinul căreia se bucură în permanenţă pentru a beneficia de colaborări cu cei mai buni instructori din domeniul montan, cele mai intersante programe precum şi cele mai bune echipamente. Din programa clubului menţionăm cursuri despre:
Geografie generala dar şi a anumitor masive muntoase;
Destinaţiile turistice principale din România dar şi cele în curs de dezvoltare;
Turismul de aventură;
Orientare;
Echipament montan;
Meteorologie;
Pericole în munţi;
Alpinism.

Dacă doreşti să te înscrii în REVO Alpin sau să primeşti mai multe informaţii poţi lua legătura cu cei care se ocupă de Club la numărul de telefon 0758.022.021 sau folosind adresa de email: andrei.anghel@revo-tours.com. Spune-le câte ceva despre tine şi pasiunile tale, iar ei te vor invita la prima voastră întâlnire unde îţi vor prezenta mai pe larg Clubul!

Înscrierile în REVO Alpin sunt gratis! De asemenea, clubul NU percepe nicio cotizaţie lunară!

Inima de montaniard – Costica David